vola.ro
Health and Love

Vești bune: ciocolata are o mulțime de beneficii asupra sănătății!

martie 16, 2016
elli.ro
Divisima

Te simți vinovată de câte ori mănânci ciocolată? Nu este cazul! Cele mai recente studii arată că acest aliment are o mulțime de beneficii asupra organismului.

Ciocolata conține substanțe active numite flavonoide care ajută la reglarea tensiunii arteriale și la scăderea riscului afecțiunilor cardiovasculare. Lecitina din cacao este un motiv în plus să consumi ciocolată, despre care s-a dovedit că ajută la întreținerea memoriei și la bunăstarea generală a creierului. Bogată și în antioxidanți, ciocolata este o sursă de sănătate pentru ten și pentru tranzitul intestinal. Aceasta reglează digestia și ajută la eliminarea toxinelor din organism. Tot antioxidanții sunt responsabili de reducerea inflamațiilor locale.

Un studiu recent prezentat în cadrul Meetingului pentru Sarcină al Societății de Medicină Fetală și Maternală din Atlanta scoate la iveală un nou beneficiu al îndrăgitului aliment: creșterea și dezvoltarea optimă a fetusului, atunci când este consumată în timpul sarcinii. În acest sens, medicii atenționează că sortimentele bogate în zahăr și lapte nu au aceleași efecte benefice precum cele ale ciocolatei negre. Doza zilnică recomandată de ciocolată amăruie este de 30g în fiecare zi.

Alte articole interesante