vola.ro
Lifestyle

Valentina Pelinel, ultimul weekend peste hotare însărcinată

aprilie 12, 2016
pelinel
Divisima

ELLI.RO a aflat că Valentina Pelinel a plecat din România, vineri, în jurul prânzului. Vedeta TV nu a fost însoțită, însă asta asta dacă îl excludem din ecuație pe ”bebelușul poznaș”. Iubita lui Borcea a zburat cu avionul, deși gravidelor după cinci luni nu le este recomandat să aibă drumuri în acest sens.

Într-o călătorie de afaceri, ori treburi urgent de rezolvat, Valentina Pelinel a zburat în Budapesta, acolo unde a fost așteptată de persoane apropiate din anturajul omului de afaceri Cristi Borcea. Elli.ro a aflat că această plecare nu mai putea să aștepte, cu atât mai mult să meargă cu mașina până acolo, motiv pentru care vedeta a ales varianta zborului. Zilele acestea, Valentina Pelinel se va întoarce în România și cu siguranță ne va lămuri cu privire la plecarea ei imediată, dar și plină de mister.

Contactată telefonic, Valentina Pelinel a adus lămuriri în acest sens. ”De unde știi că mai sunt în Budapesta? Nu mi-a afectat sarcina cu nimic, a fost un zbor scurt. Am plecat cu aprobarea medicală, e foarte ok. Bebe este la fel de bine.”, a declarat Valentina Pelinel, pentru elli.ro.

Valentina_Pelinel

Borcea are copii cu patru femei

Cristi Borcea este tatăl a șapte copii: trei din căsătoria cu Mihaela-Patrick (17 ani) și gemenii Mihai Angelo și Antonia Melissa (12 ani), doi din mariajul cu Alină-George Alexandru (4 ani) și Gloria Elena (7 luni), unul din aventură cu avocată Simona Dana Voiculescu, o fetiță de 8 ani, și altul cu Valentina Pelinel, care urmează să se nască în doar cinci luni. Cristi Borcea a fost căsătorit 22 de ani cu Mihaela Borcea, de care a divorțat în 2011, iar apoi s-a căsătorit cu Alină Borcea, iar în paralel avea o relație cu Valentina Pelinel, care era căsătorita cu fostul om politic Cristian Boureanu.

Alte articole interesante