vola.ro
Lifestyle

Cum este să fii în pielea Andreei Marin? Un interviu despre carieră, dragoste, viața de familie, fericire și momente grele

iunie 7, 2016
Divisima

Andreea Marin a împărtășit câteva lucruri din viața ei cititorilor elli.ro. În acest interviu veți găsi o mamă, o soție, o femeie muncitoare și o poveste despre care nu știe toată lumea. Vă invităm să o citiți pe Andreea Marin, cu bune și rele 🙂

Citește și: Raiul pe pământ! Acesta este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Terra

andreea marin

Andreea Marin se numără printre cele mai de succes femei din România

Andreea, ai atâtea activități încât nu știu cu care să încep. Dar să ne rezumăm, pentru început, la emisiunea ”Prețuiește viața”. Cum a debutat ea? Lucrurile s-au desfășurat în ordinea pe care ai dorit-o?

Sincer, nu. A fost pur și simplu o idee care a prins contur în mod neașteptat, un cumul de întâmplări și potriviri care m-au îndreptat în același timp și către radio și către televiziune, sub umbrela aceluiași concept adaptat fiecărui mediu de comunicare în parte : Prețuiește viața! Sunt două cuvinte puternice care au avut un efect covârșitor în viața mea. Eu cred în puterea schimbării în bine la orice vârstă și mi-am demonstrat mie însămi că e posibilă schimbarea și la aproape 40 de ani, când am făcut modificări radicale pe toate planurile, căci puțină ordine în propria viață nu strică din când în când, nu-i așa? ☺ Am început o nouă viața alături de fetița mea, am început să fiu mai atentă la mine însămi, la nevoile mele puse până atunci pe plan second, să am grijă de noi în acord cu legile naturii și cu armonia acesteia. Am învățat atat de mult de la natură, am înțeles cât de importantă e forța vindecătoare a plantelor, cât de prețioasa e liniștea și încărcarea cu energie pozitivă prin comuniunea cu seninul și verdele, cât de bine se simte corpul meu atunci cand e hrănit corect și multe alte detalii peste care trecem cu vederea zi de zi, pierzând ce e mai important: conexiunea cu noi înșine și legătura cu rădăcinile noastre. Deși nici prin minte nu mi-ar fi trecut acum câțiva ani o asemenea “îndrăzneală”, m-am recăsătorit și am pornit pe un drum nou alături de un om împreună cu care am construit deja foarte mult. Am pus accentul pe dezvoltarea personală, am învatat în 3 ani cât într-o viață, am călătorit, am citit, am fost avidă de cunoaștere, am pornit o luptă împotriva propriului ego, căci toți ne împiedicam de el și ne lăsam dominate uneori, uitând că ambițiile fără o miză cu adevărat profundă nu ne duc în direcția bună. Am reinvatat simplitatea. Și cu tot acest bagaj de cunoștinte și sentimente, am construit proiecte minunate pentru oamenii din jurul meu care, ca și mine, își doresc să trăiască frumos și demn cât mai mult timp alături de cei ca ei. Așa s-a născut “Prețuiește viața”, din dorinta de a împărtăși ce a fost bun pentru mine și poate fi bun și pentru ceilalți. Și pentru că nota personală însemnă totul în această poveste adevărată, am facut filmările în casa mea, în grădina mea creată cu dăruire și care mă răsplătește cu roadele ei, dar am și “evadat” în interviuri minunate și interesante, inspiraționale sau pline de informatii prețioase pentru viață, făcute în alte locuri din țară sau de peste hotare.

Câte ore ai muncit pentru acest proiect?

Sunt pasionată de munca mea și am pierdut 4-5 nopți pe săptămână în plus față de munca de zi cu zi, în această perioadă, pentru a reuși să duc totul la capăt cu bine, fără să neglijez celelalte proiecte în care sunt implicată sau familia. Mi s-a întâmplat adesea să lucrez până în zori și nu avea rost să mai adorm, căci mă trezesc fără excepție la ora 7 împreună cu fetița mea, pe care o pregătesc pentru școală, tot atunci pleaca și sotul meu la birou. A meritat: au venit către mine atâția oameni care au urmărit ”Prețuiește viața”, fie din țară, fie de pe alte continente, am legat relații cu oameni ca și mine implicați în povești de viață cu seva, am aflat atâtea lucruri noi pe care le aplic acum în viața mea de zi cu zi, încât simt că m-am îmbogățit în două luni și jumătate, pur și simplu. Ceea ce vă doresc și vouă! 🙂

pretuieste

Andreea Marin, alături de echipa ”Prețuiește viața”, în propria grădină, unde au avut loc și filmările emisiunii de la TVR 1

Reîntoarcerea în televiziune este ceva definitiv? Te-ai gândit la acest lucru?

Nu mi-am propus asta, deși am propuneri în acest sens, e adevărat. Dar eu sunt implicată și în proiecte externe care înseamnă călătorii înafara țării, nu știu cum s-ar putea împăca noul meu stil de viață cu ceea ce făceam cu regularitate înainte. Cert e că, dacă vrei, poți . ☺

Câți oameni lucrează la proiectul ”Prețuiește viața”, de pe TVR 1?

Eu coordonez totul, scenarii, concept, interviuri, documentare, partea comercială, căci noi am adus și investitorii, nu am luat bani de la televiziune pentru acest format.  Am o echipă frumoasă și foarte eficientă cu care lucrez, visăm și punem în practică împreună ceea ce gândim. Nu suntem mulți, dar suntem dedicați muncii noastre. Și asta ne leagă.

Te vei limita la 10 ediții, așa cum ai anunțat, în ceea ce privește emisiunea?

Deocamdata, da. A fost un proiect punctual, așa l-am conceput.

Știm că și soțul tău a apărut în emisiune. Cum a fost pentru el experiența?

A fost acasă când am înregistrat prima emisiune și cum ea are o doză de reality, de spontaneitate, a existat un moment simpatic în care am aparut împreună. A fost o plăcere, firește.

Îi ceri sfatul în ceea ce privește munca ta?

Ne sfătuim în tot ce facem, de ambele părți, așa e firesc într-o familie.

Apropo, cum reușești să faci față cu brio vieții de familie, dar și celei profesionale? Ai multe proiecte în desfășurare.

Sunt mult mai echilibrată la această vârstă, mă organizez cât pot de eficient, caut să fac doar ceea ce iubesc, pentru că pot alege astăzi, nu mai simt nevoia să fac lucruri cu care doar să demonstrez ceva legat de capacitatea mea de a rezolva lucrurile.  Nu îmi reușesc toate, uneori mă simt nemulțumită pentru că fac mai bine lucrurile într-o direcție șii nu îmi ies destul de bine în alta, dar e firesc: așa învățăm să ne cunoaștem, să ne împăcăm cu plusurile și minusurile noastre, să mergem înainte. Mai bine astăzi decât ieri.

Andreea Marin și Tuncay au o relație fericită, în ciuda zvonurilor despre certurile de acasă

Andreea Marin și Tuncay au o relație fericită, în ciuda zvonurilor despre certurile de acasă

Chiar așa, care sunt lucrurile de care te ocupi activ. De la campanii caritabile până la munca în televiziune, dar și altele…

Concepte de campanii sociale și acțiuni de PR pentru companii din țară sau din strainatate, campanii de imagine în care îmi folosesc experiența, prezentare și organizare de evenimente speciale, televiziune, radio, internet, direcții pe care promovez valori în care cred, acțiuni legate de Fundația Pretuieste Viața sau de calitatea mea de Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, dar să nu uităm că am și un copil, o familie, oameni dragi alături de care, ca orice om, caut să fiu la bine și la greu…

Cum arată o zi din viața Andreei Marin?

Nici o zi nu seamănă cu alta. Cert e că diminețile și serile încep și se încheie alături de oamenii mei dragi, fiica și soțul meu. Constante în viața mea sunt sportul, cititul, grădinăritul, comunicarea, animalele din gospodărie (cățelușa, veverița, cele doua pisicuțe și cateva zeci de păsări multicolore de diverse feluri) pe care le îngrijesc zi de zi. ☺

Ce îți place cel mai mult să faci?

Să fiu iubita de către pitica mea, cu felul ei inocent și sensibil de a o face.

Te afli într-o formă foarte bună. Ce faci pentru a te menține în formă?

Sunt doar un om normal, nu sunt nici prea grasă nici prea slabă, nici prea mică nici prea înaltă, nici frumoasă, nici urată. Aș spune mai degrabă ca mă definește optimismul molipsitor și sunt un om care prețuieste viața cu adevărat.

Cum îți îngrijești pielea?

De curând, specialiștii de la Top Line s-au angajat să aiba grijă de mine, căci eu sunt mai băiețoasă și nu prea mi-am dăruit timp în ultimii ani în acest sens. Voi pleca la Paris la invitația lor pentru a încerca ultimul tratament facial de întreținere despre care vă voi povești la intoarcere. La 42 de ani, încep să învăț mai bine și acest capitol, al îngrijirii tenului așa cum se cuvine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a protejat până acum, am un ten bun.

Ce ritualuri de frumusețe ai. Cum reușești să nu ai riduri?

Am riduri de expresie, doar că nu sunt încă foarte vizibile. Și voi îmbătrâni, sper, frumos, așa cum au înaintat în vârstă ți bunicile mele. Mama, din păcate, a devenit înger când era mai tânără decât mine, la doar 36 de ani…

Ai apelat la chirurgia plastică?

Nu îmi doresc asta, cred ca a trece în mod natural prin toate etapele de vârstă e alegerea cea mai sănătoasă. Dar nu judec pe nimeni ce are o altă opinie, doar că nu pot fi de accord cu excesele care duc la regret.

Ce modificări ai face corpului tăi în viitor?

L-am pus deja la treabă, dupa o pauză din pricina muncii. Aleargă, face pilates, yoga, respiră și se hrănește corect.:)

andreea marin ingrijire

Ai mers vreodată la psiholog?

Sigur că da, doar am trecut prin depresie.

Care sunt persoanele care te-au sprijinit cel mai mult în viață?

Nu am facut un clasament în acest sens, dar familia mi-a fost aproape la bine și la greu, precum și oameni de departe care nu m-au întâlnit vreodată față în față, dar ale caror experiențe sau vorbe au fost un sprijin neașteptat pentru mine.

Care au fost cele mai grele momente din viața ta?

Pierderea părinților, negreșit.

Deși ești o persoană tânără, ai o experiență de viață vastă și ai întâmpinat multe greutăți. Cum ai reușit să treci peste toate?

Nu a fost ușor. Am simțit și vârful și prăpastia. Dar am ales să mă ridic din genunchi și să merg mai departe.

Cât ești de fericită cu viața ta?

Sunt în echilibru. Fericirea stă în echilibru, așa cred.

S-a tot scris despre divorțul dintre tine și Tuncay. Până la urmă, pentru că oamenii vor să știe, există discuții între voi?

Nu îmi traiesc viața în acord cu tabloidele, căci doar invențiile lor au putut fi citite în acest sens, nu cred că ați văzut vreo astfel de știre într-o publicație credibilă. Trăiesc doar în acord cu dragostea din inima mea. Asta nu are capacitatea să citească oricine, cu singuranță nu cei care se informează din tabloide ce inventează scenarii pe spatele oamenilor ale căror nume vând. S-a scris și de 7 ori că sunt însărcinată și nu sunt. Așa că alegeti ce fel de om sunteți și de unde vă informați, căci asta vă poate deforma viziunea asupra vieții și a celor din jur.

Știu că vă doriți un copil. Ai început tratamentul de fertilizare?

Nu. Se pot face copii și altfel. ☺

Ce perspective de viitor ai?

Să trec prin viață frumos, la orice vârstă.

Un mesaj pentru cititoarele elli.ro?

Prețuiți viata!

Pe Andreea Marin o puteți găsi și pe Facebook: Andreea Marin

marin

Alte articole interesante