vola.ro
Lifestyle

Teoria conspirației continuă: Mihai Eminescu, asasinat din cauza scriiturii sale!

aprilie 27, 2016
mihai_eminescu
Divisima

Pe cât de frumoase au fost scrierile sale, pe atât de dramatic i-a fost sfârșitul. Ipotezele care planează asupra morții lui Mihai Eminescu, poetul nepereche,  se diversifică de la o zi la altatrecând prin teorii conspiraționiste și ajungând la Noua Ordine Mondială. Până la urmă, cum a murit Eminescu? Internat într-un ospiciu, singur și nebun sau asasinat? A fost nebun sau a fost doar o carte jucată de politicieni? Sau poate a murit otrăvit cu mercur, cum atestă cele mai multe voci? 

De fapt, nimeni nu poate răspunde foarte clar la această întrebare legată de moartea lui Eminescu. Sunt două tabere: cei care susțin că moartea sa a fost una … naturală (ca urmare a faptului că organismul nu a putut rezista tratamentului administrat de medici) și alții care susțin că a fost asasinat sau otrăvit. Fiecare tabără vine cu argumente solide pentru a-și susține ipotezele. Legat de ultima teorie, cea a asasinării și a otrăvirii, argumentele sunt cât se poate de valide, de aceea ne vom axa mai mult pe această teorie decât pe celelalte.

Eminescu a fost incomod, prea incomod pentru vremea sa

Jurnalist încă din 1877, Eminescu și-a început cariera la ”Curierul de Iași”, apoi a activat la ”Timpul”, unde a și ajuns redactor șef și redactor pe domeniul politică. Evident, scriitura lui acidă și onestă, i-a atras o serie de antipatii, atât în rândul prietenilor, cât mai ales în rândul celor care doreau o alianță militară cu Germania și Austro-Ungaria. Asta pentru că Eminescu obișnuia să critice foarte mult Parlamentul pentru decizia de a înstrăina Basarabia, susținând de cele mai multe ori în materialele sale că apropierea față de Austro-Ungaria nu este recomandabilă. Dedicat trup și suflet României și atacând visceral toate taberele politice, în egală măsură, acuzându-le de lipsă de susținere și coloană vertebrală, Eminescu a devenit în scurt timp o persoană non-grata. Iar asta i-a atras și sfârșitul prematur, spun gurile rele. În 1880, Eminescu a fost scos de la șefia ziarului Timpul, după ce a atacat proiectul program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu. Proiectul milita, în principal, pentru subordonarea intereselor României și punerea lor în slujba Imperiului. Materialele lui Eminescu i-au adus scoaterea din viața publică. Petre P. Carp a fost cel care a avut rolul de a-l reduce la tăcere, cu directivă de la Maiorescu, care s-a făcut cât de poate de înțeles:  „Și mai potoliți-l pe Eminescu!”

eminescu

Eminescu, declarat nebun. Chinul poetului este greu de descris în cuvinte!

Acesta a fost începutul sfârșitului pentru Eminescu. În 1883, a fost scos din viața publică forțat și i s-a pus practic călușul în gură și pe stilou, fiind considerat mult prea periculos în opinare. Nimeni nu voia să riște să îl aibă pe Eminescu pe aproape, din cauza ideilor acide și argumentate pe care le avea. Acestea erau argumente cumva implicite, pe care toți le știau, dar nimeni nu le pronunța, până la un moment dat când… apar zvonuri legate de nebunia lui Eminescu, din senin. Se inventează și povestea unei boli venerice, cauzele necunoscute, dar important este că se insista  pe cariera de poet a lui Eminescu și nu pe cea de jurnalist (o adevărată teorie conspiraționistă, ticluită și servită la momentul potrivit). Soția lui Slavici se plânge lui Maiorescu printr-un bilet trimis în taină, spunând că ”Eminescu a înnebunit. Vă rog să faceți ceva să mă scap de el, că e foarte rău”. Și Maiorescu a făcut tot ce i-a stat în putință: au urmat internări peste internări în străinătate și în țară, care nu au făcut decât să șubrezească și mai mult sănătatea și echilibrul fragil al lui Eminescu. Sub pretextul tratării sifilisului, Eminescu este de fapt otrăvit lent cu mercur, bătut în cap cu frânghia udă, i s-au făcut băi foarte reci pe vreme de iarnă și i-au fost aplicate tot tipul de torturi fizice și psihice, poate-poate o părăsi lumea celor vii. Dar Eminescu nu a vrut să moară. A vrut să se chinuie și să îndure tot ce i-a fost administrat. După un an de fugă din țară și internări prin afară, unde a renunțat la tratamentul medicamentos prescris, Eminescu nu poate sta departe de viața politică și de penel. Sub pseudonim literar, începe colabărări cu mai multe ziare și începe să scrie  materiale instigatoare, care lovesc adânc Guvernul. Pe 13 ianuarie 1889, Eminescu a scris un material care a atras demisia lui Guna Vernescu și ruperea coaliției între conservatori și liberali. Evident, lumea află cine a scris materialul. Eminescu este internat din nou, în sanatoriul doctorului Șutu.

Ipoteza otrăvirii cu mercur

La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros solicită către președintele Tribunalului Ilfov administrarea unei cure pentru pacientul Mihai Eminescu, suferind de sifilis. Și de aici, începe otrăvirea cu mercur. Cu toate că sifilisul era tratat din Antichitate cu fumigații cu mercur, acesta avea efect doar în prima fază a bolii și în a doua, nicidecum atunci când sifilisul era localizat pe creier. Dar asta a contat mai puțin pentru cei care îl voiau pe Eminescu distrus, mort și îngropat. A început administrarea tratamentului, cu o concentrație prea mare de mercur și efectuat la intervale foarte mici de timp. Efectele nu au întârziat să apară. Starea lui Eminescu s-a agravat. Doctorul lui curator spunea: ”I-a apărut o stare delirantă, cu dureri în tot corpul, tremurături, încetinirea reflexelor pupilare (la internare normale), tulburări grave sfincteriene”. Evident, simptomele au fost date de administrarea mercurului.

Recent, Gheorghe Funar, liderul PRM,  a declarat, într-o conferință de presă de la CLuj Napoca cum că cel care i-ar fi administrat injecțiile ar fi fost un medic evreu, Francisc Isack. Practic, a dezvoltat puțin ipoteza uciderii lui Eminescu, arătând cu degetul către evrei. Renumitul eminescolog şi membru de onoare al Academiei Române, Vatamaniuc a spus că acest medic l-a tratat într-adevăr pe Eminescu la Botoşani, în perioada în care poetul a stat la sora sa. Organismul poetului a cedat în scurt timp. La autopsie, rinichii erau albi, iar ficatul modificat. Cel mai înfiorător lucru este că creierul poetului a fost lăsat câteva zile pe pervaz, la soare și nu a fost niciodată evaluat de Victor Babeș, care insista să spună că acesta i-a fost adus în stare de putrefacție. Potrivit altora, moartea lui Eminescu ar fi fost provocată de o lovitură la cap, cu o cărămidă, aplicată de un nebun din curtea Spitalului «Caritatea» din Bucureşti, în timp ce poetul se plimba pe o alee. Se pare că nici până acum nu au fost găsite actele medicale ale poetului, care ar fi dispărut misterios din Biblioteca Academiei, la scurt timp după moartea sa, parcă pentru ca nimeni să nu își dea seama dacă Eminescu a suferit sau nu de demență.

Alte articole interesante