orange.ro
Lifestyle

Cele mai periculoase obiceiuri pe care le avem după masă!

august 17, 2017
zenda.ro

Multe persoane au anumite obiceiuri bine stabilite înainte și după masă. Sunt însă obiceiuri periculoase care vă pun sănătatea în pericol. Trebuie să renunțați la aceste obiceiuri înainte și după ce mâncați pentru a avea un organism sănătos. Mai jos veți găsi câteva dintre cele mai periculoase obiceiuri pe care le facem după masă fără să ne dăm seama de importanța lor.

CORPUL TĂU TE AVERTIZEAZĂ CU O LUNĂ ÎNAINTE CĂ URMEAZĂ SĂ FACI ATAC DE CORD! ACESTEA SUNT SEMNELE INFARCTULUI

Nu mai mâncați fructe după masă

Dacă și tu te numeri printre persoanele care consumă fructe după masă, ar fi bine să renunți la acest obicei cât mai repede. Fructele ajung în stomac, însă nu sunt digerate, pentru că stomacul este deja plin cu alimentele ce tocmai au fost consumate.  “Nu trebuie să considerăm fructele ca un desert . Nu le mâncăm imediat după masă. Le consumăm cu 30 de minute înainte de mese sau la trei ore după mese. Este bine să procedăm în acest fel, deoarece există câteva soiuri care fermentează atunci când sunt coapte. La fel se întâmplă şi dacă le punem într-un mediu cald şi acid, aşa cum este cel din stomac. Fructele au nevoie de 30 de minute să tranziteze stomacul, în timp ce o friptură (bogată în proteine concentrate) necesită 2-3 ore. De aceea este corect să mâncăm fructele înainte de masă cu 30 de minute sau cel puţin 2-3 ore după masă pentru a nu influenţa digestia altor alimente.”, a explicat medicul nutriţionist Oana Braga.

Din acest motiv este bine să așteptați o oră înainte de a mânca fructe, ori să le mănâncați înainte de masă. Dar cea mai potrivită modalitate ar fi să consumați fructe dimineața pe stomacul gol dimineața, astfel încât corpul vostru să le poată digera în mod corespunzător și să utilizeze energia pe care o furnizează pe tot parcursul zilei.

O variantă de post pot fi fructele și legumele. FOTO: PEXELS.COM

O variantă de post pot fi fructele și legumele. FOTO: PEXELS.COM

Nu vă desfaceți nasturii de la pantaloni sau cureaua după masă

Dacă după masă vă simțiți plini și aveți nevoia să vă desfaceți la pantaloni ori să lăsați cureaua liberă, încercați pe cât posibil să nu faceți acest lucru. De fapt, ar trebui să consumăm alimente cât să ne potolim foamea, nu să ajungem la saturație și să avem un disconfort la nivelul abdomenului din cauza faptului că am mâncat prea mult. Dacă eliberații nasturii și cureaua, s-ar putea ca nevoia de a mânca să crească, deși sunteți alimentați chiar peste măsură.

Nu ar trebui să fumați după masă

Fumatul după ce ați mâncat este total interzis. Studiile arată că o țigară consumată după masă este echivalentă cu 10 țigări fumate. Tutunul dăunează grav sănătății, motiv pentru care ar fi bine să renunțați definitiv la fumat.

Nu ar trebui să bei ceai după masă

Frunzele de ceai sunt pline de acizi care pot face proteinele pe care le consumați să fie întărite și foarte greu de digerat. De aceea este mai bine să beți ceai cu cel puțin o oră înainte de a mânca.

Nu ar trebui să mergi la plimbare imediat după masă

După masă este indicat să vă relaxați corpul pentru câteva minute, pentru ca mâncarea să se așeze în stomac și să se facă digestia. Dacă tocmai ați mâncat și mergeți la plimbare, acest lucru vă va provoca un reflux acid în stomac și va face digestia mai dificilă. De aceea, dacă intenționați să faceți o plimbare după masă, ar trebui să așteptați cel puțin 30 de minute înainte să faceți acest lucru.

Nu ar trebui să dormi după masă

Dacă dormi imediat după masă nu este un lucru bun, deoarece provoacă dificultăți în realizarea digestiei, care ar putea cauza alte probleme gastrice și infecții intestinale.

N-ar trebui să faci baie după masă

După ce faceți o baie, circulația sângelui în mâini și picioare va crește, în timp ce circulația în zona stomacului scade, ducând la o digestie mai slabă. De aceea băile sunt indicate cu 1-2 ore înainte și după masă.

 

Kevin Curtis

Dacă v-a plăcut acest articol îl puteți distribui pe Facebook

starshiners.ro%20

Alte articole interesante

Inline
Inline