vola.ro
Lifestyle

Iar ți-ai dat salariul la cumpărături? Specialiștii te învață cum să cheltuiești mai puțin

martie 31, 2016
Divisima

Atunci când vine momentul să te duci la cumpărături pentru mâncare, lucrurile par să o ia razna. Și asta pentru că ești conștientă că orice ai face și indiferent cât de mult ți-a propune să cheltui puțin, mereu îți vei depăși bugetul și vei ieși din hypermarket cu mult mai multe produse decât  aveai nevoie. Nici listele par a nu funcționa, pentru că odată ajunsă printre rafturile de mâncare, ți se pare că ai nevoie de toate și nu mai ții cont nici de bucata de hârtie pe care te-ai chinuit atât de mult să o realizezi.  

Specialiștii vin însă cu o soluție care te poate ajuta: un ghid complet al cumpărăturilor istețe, care te pot salva din a cheltui foarte mulți bani. Sunt practic niște trucuri de cumpărături pe care specialiștii le aplică de foarte multă vreme, iar în cazul lor par să funcționeze foarte bine. Ia aminte cum să cheltui puțin și să te aprovizionezi ca la carte.

Plimbă-te prin raioanele care nu prezintă interes pentru tine

Este cea mai bună soluție atunci când știi că tinzi să cheltui foarte mult pe lucruri de care nu ai nevoie. Plimbă-te prin raioanele pe care nu prezintă inters pentru tine sau folosește-le ca și culoar de trecere către raioanele care te interesează. Așa nu vei mai cheltui inutil pe lucruri de care nu ai nevoie

Cumpără întotdeauna puiul întreg

Atunci când cumperi puiul întreg, câștigi din start. Pentru că prețul este mai mic, iar tu ai parte de un pui întreg, nu de bucăți din el. Iar dacă stai să aduni, ieși mult mai bine la bani așa. Adevărat, cu puțin efort acasă de a-l tăia, dar ce mai contează când vezi câți bani în plus au rămas în portofel?

Cumpără produse din piață

Produsele din piață, începând cu fructele și legumele, terminând cu produsele de măcelărie, de la producători locali, sunt mult mai ieftine decât cele din hypermarketuri. Cu bani mai puțini, poți cumpăra mult mai multe lucruri din cele de care ai nevoie. Sau îți poți face provizii, pentru a evita drumurile dese către piață. Plus că produsele sunt proaspete.

Renunță la cafeaua scumpă

Chiar dacă iubești aromele inedite și rafinate de cafea, precum și soiurile scumpe, poți recurge la un mic truc, dacă vrei să economisești. Combini o cafea normală cu o treime din cafeaua ta preferată, iar în acest fel, cafeaua te ține mai mult, iar tu cheltui mai puțin pe ea.

Fii atentă la casieriță

Nu ți s-a întâmplat niciodată să plătești ce ai cumpărat și când ai ajuns acasă, uitându-te pe bon, să îți dai seama că un produs îți apare de două ori sau pe bon apar produse pe care nici măcar nu le-ai cumpparat? Pentru a evita genul acesta de situații, fii foarte atentă la doamna de la casă și la scanatul produselor. Astfel, poți împiedica producerea unei găuri în buget.

 

 

 

 

Alte articole interesante