vola.ro
Lifestyle

Cum să îți transformi scopurile în rezultate repede și eficient?

mai 16, 2016
schimbare
Divisima

Decizia de a acționa este greu de luat și greu de făcut, asta în principal datorită opreliștilor pe care ni le punem singuri. Dar acțiunea este necesară, mai ales atunci când vrem să facem schimbări în viață, ea fiind și unul dintre lucrurile care ne pot duce la o evoluție personală frumoasă. Nu este nevoie să te duci la un consilier de dezvoltare personală, Elli.ro îți spune principalii pași pe care trebuie să îi urmezi pentru a transfoma țelurile tale în rezultate vizibile și palpabile. 

Stabilește clar ce vrei să schimbi

Este foarte important să înțelegi precis și să depistezi patternul sau lucrurile pe care vrei să le schimbi. Poate este vorba de locul de muncă, poate fi alimentația, poate fi chiar modul în care te porți într-o relație. Definește foarte clar scopurile tale și ceea ce vrei să schimbi. Vrei să pierzi în greutate? Dacă da, cât? Este legată pierderea în greutate de o problemă medicală? Vrei să scazi zahărul din alimentație sau pur și simplu să arzi calorii? Care este scopul tău? Fii sincer cu tine.

Stabilește un scop realist

Ca și oameni, suntem capabili să facem schimbări, orice fel de schimbări, dar în anumite cantități și nu deodată. Fii sincer cu tine și respectă-ți corpul și limitele pe care le impune acesta, odată cu mintea și sufleutl. dacă țintești prea sus, vei fi predispus către eșec. Este total în regulă să ai un scop major, dar împarte-l cumva pe zile, fă-l să fie realizabil, fă un plan. Așa, te vei putea asigura că el poate fi pus în practică. Poate la acest moment, a te duce la o sală de fitness intens lăudată în cealaltă parte a orașului nu este realizabil. Dar poți începe renunțând la lift și la a merge pe scări, de exemplu. Ce zici de asta?

Stabilește un timeline

Ți-ai stabilit scopul de a medita în fiecare zi. Minunat! Acum, planifică-ți toată săptămâna. Cât timp meditezi acum? Acesta ar trebui să fie timpul tău de pornire pentru această săptămână. La ce intervale de timp vrei să mărești timpul de meditație? Fă niște planuri pe termen scurt și unele pe termen lung, pentru a marca evoluția ta. Poți crea și un calendar, pe care să îl respecți.

Fii foarte specific 

Acum, după ce le-ai pus pe toate pe hărtie, lasă să treacă o zi, pentru ca mintea ta să se obișnuiască cu ideea. Revino peste hărtie în altă zi și observă cu atenție ce ai scris la punctele de mai sus. Evaluează rațional ceea ce vrei să pui în practic. Totul este despre tine și despre ceea ce urmează să faci, așa că fii realist în ceea ce privește scopurile tale. Sunt realizabile sau nu?

Povestește cuiva despre ceea ce vrei să faci

Acesta poate fi cel mai greu pas. Spune unui prieten sau unei cunoștințe despre ceea ce vrei să faci. Asigură-te că este cineva de încredere și care poate fi specialist în domeniul pe care vrei să îl schimbi. Un prieten sincer, un life coach, cineva care îți poate evalua procesul în mod real. Avem nevoie de motivații externe pentru a ne duce planul la bun sfârșit, de cele mai multe ori.

 

 

Alte articole interesante