orange.ro
Health

Corpul tău te avertizează cu o lună înainte că urmează să faci atac de cord! Acestea sunt semnele infarctului

august 17, 2017
zenda.ro

Infarctul este o problemă majoră la nivel mondial. Foarte multe persoane suferă de atac de cord. Din păcate, foarte mulți tineri ajung în situația să facă infarct. Dacă înainte procentajul indica faptul că predispuse sunt persoanele peste 40 de ani, în prezent există statistici care demonstrează că atacul de cord apare și în cazul tinerilor de 30 de ani sau chiar și mai devreme. Cauzele infarctului sunt multiple, însă, cel mai des, atacul de cord are loc din cauza stresului, care este inamicul numărul 1 al bolilor de inimă, alimentației procesate și lipsită de vitamine și nutrienți esențiali de care corpul nostru are nevoie, dar și oboseala, lipsa odihnei și a somnului, care sunt foarte importanți pentru organismul uman. Corpul nostru ne dă semnale și ne avertizează atunci când urmează să facem un infarct.

SOLUȚIA INOVATOARE ȘI IEFTINĂ CARE TE SCAPĂ DE TARTRUL DE PE DINȚI ȘI ÎI ALBEȘTE ÎN DOUĂ MINUTE / VIDEO

Studiile arată că atunci când urmează să ai un infarct organismul tău îți trimite semnale chiar și cu șase luni înainte. Foarte puține persoane își dau seama că din cauza stilului lor de viață urmează să facă un infarct. Cu o lună înainte să se producă afecțiunea la nivelul inimii, organismul dă semnale puternice care nu ar trebui ignorate. În orice caz, un medic cardiolog ar trebui consultat în acest sens.

Cauzele infarctului

Alimentația poate provoca o varietate de afecțiuni care vă afectează inima. Unele dintre aceste afecțiuni sunt boala coronariană, aritmia și defectele cardiace congenitale. Puteți avea o viață sănătoasă dacă renunțați la alimentele nesănătoase, consumați mai multe fructe și legume, mâncați mai puțină carne roșie, ori să consumați mult pește, fructe de mare, carne de curcan, ori carne slabă albă, în general. În Statele Unite, infarctul provoacă cele mai multe decese. Atacul de cord poate fi provocat de alimentația procesată și nesănătoasă. Alimentația este cheia sănătății. Din cauza faptului că nu există o hrană corespunzăoare, organismul se îmbolnăvește și puteți dezvolta boli de inimă care duc la deces.

Stresul este un factor important. Încercați să nu vă mai stresați pentru problemele de zi cu zi și tratați totul cu o mai mare ușurință. Bolile de inimă se dezvoltă și pe bază de stres.

Oboseala poate produce un infarct. Odihna este importantă pentru inimă. Dormiți suficient, nu pierdeți nopțile, deoarece organismul are nevoie de cele 8 ore de somn pentru a își încărca bateriile. Dacă nu vă odihniți, nici organismul vostru nu este odihnit și nu veți fi atent la ce se întâmplă în jur, vă pierdeți concentrarea și atenția.

Hidratarea este un factor important. Beți multă apă, consumați lichide cât de multe. Limonadă, freshuri de portocale sau alte fructe, supe, ciorbe, orice băutură sau aliment care vă aduce apă în corp este benefic. Nu uitați că trupul uman este format în mare parte din apă.

Atunci când există semne care prevestesc un infarct este necesar să consultați un medic specialist

Atunci când există semne care prevestesc un infarct este necesar să consultați un medic specialist. FOTO: PEXELS.COM

Cum se produce infarctul

Infarctul se produce atunci când sângele și oxigenul nu mai ajung la inimă. Din această cauză, inima va înceta să bată din cauza lipsei oxigenului. Dacă nu se intervine medical într-un interval foarte scurt de timp, inima va înceta să mai bată și astfel întregul organism va muri o dată cu inima.

Semnele infarctului

Oboseala extremă

Un semn precoce al unui atac de cord este oboseala extremă. Desigur, oboseala este un sentiment normal după o zi plină cu activități la serviciu, ori alte activități care ne solicită psihic și fizic. Însă dacă oboseala este constantă, acesta este un semn al unui infarct. O vizită la medic pentru a verifica starea inimii este cel mai bun lucru pe care îl puteți face. Nu este normal să dorimiți suficient, să mâncați bine și sănătos, să nu faceți efort fizic, dar să vă simțiți epuizați.

Trezitul noaptea

Un alt semn care avertizează că urmează să aibă loc un infarct și pe care nu trebuie să-l ignorați este perturbarea somnului din pricina trezitului noaptea. Dacă te trezești des noaptea pentru  merge la baie, ori să consumi apă în timpul nopții destul de des ar fi bine să consulți un medic specialist.

Problemele de respirație

Dacă aveți probleme de respirație poate fi un semn al insuficienței cardiace, care poate duce la deces. Dacă inima nu primește suficient oxigen nu poți respira cum trebuie, iar în timp se pot dezvolta boli grave ale inimii care duc la moarte.

Indigestia

Un alt semn al atacului de cord este indigestia. Nu este normal să ai întotdeauna indigestie. Anumite alimente sau condimentate pot fi iritante și pot provoca indigestie. Dacă există această problemă în mod constant, consultați un medic specilist, dar și un medic cardiolog.

Episoade dese de anxietate

Dacă nu este vorba de o depresie, atacuri de panică, ori o perioadă mai stresantă care vă provoacă stări anxioase, iar starea de anxietate persistă nejustificat săptămâni la rând, solicitați ajutorul unui medic cardiolog.

Amorțirea brațelor

Când inima nu primește suficient oxigen pentru a funcționa, poate să vă trimită impulsuri către coloana vertebrală. Când se întâmplă acest lucru, nervii care sunt interconectați între inimă, coloană vertebrală și brațe trimit impulsuri care provoacă dureri în brațe. Dacă simțiți amorțeală în brațe este posibil să aveți un atac de cord, dacă aceste dureri persistă pe o perioadă mai lungă de timp.

Împărtășiți aceste informații celor dragi pentru a vă proteja inima!

starshiners.ro%20

Alte articole interesante

Inline
Inline