orange.ro
Health

Patologia cea mai gravă la prostată! Dr. Azis Olgun vorbește despre simptomele, prevenirea și cel mai eficient tratament în cazul prostatei

septembrie 1, 2017
zenda.ro

Dr. Azis Olgun a explicat într-un interviu detaliat despre una dintre cele mai des întâlnite probleme la bărbați:prostata. Odată depistată, prostată trebuie tratată medicamentos sau chirurugical, în funcție de caz, după prescripția și sfatul medicului specialist. 

Asist. Univ. Dr. Azis Olgun, medic specialist urologie la Ovidius Clinical Hospital, explică tot ce trebuie să știi ca să previi acest tip de afecțiuni.

Câte feluri de prostată sunt și cum se tratează

În cazul prostatei, patologiile importante sunt trei: prostatitele acute sau cronice bacteriene care sunt eminamente patologii ce se tratează medicamentos, în rare cazuri se ajunge la chirurgie. Aici, hiperplazia benignă de prostată este cea mai frecvent întâlnită afecțiune. Aceasta, în etapele incipiente și fără complicaţii, se tratează medicamentos iar în etapele ulterioare, când apar complicaţiile, se tratează de principiu endoscopic și la noi în clinică.

Când discutăm însă despre inflamațiile bacteriene, fungice, trebuie să știm că apar din cauza bacteriilor şi eventual ciupercilor, deci fungilor, așa cum le e și numele. De vină sunt, cel mai des, anumite bacterii care se găsesc de obicei în culturile din secreţia prostatică. Tratamentul acestora este în special antibiotic. O bună igienă medicală, adică să ştim că trebuie să consumăm lichide, să ştim ce este prostata şi ce reprezintă ea și să ne ferim de bolile cu transmitere sexuală, este foarte importantă în prevenţia acestei patologii prostatice.

Tratamentul chirurgical de principiu la nivelul prostatei nu se face preventiv, se face în momentul în care încep se apară complicaţiile. Una dintre acestea poate fi modificarea calităţii vieţii. Ce înseamnă asta? Dacă avem un pacient care chiar dacă nu are infecţii, nu are pierderi care se pot contoriza, dar urinează foarte des, de 4-5 ori pe noapte, de 10 ori pe zi și jetul de urină abia iese, noi spunem că are un scor al simptomelor ridicat şi poate determina intervenţia chirurgicală.

Totuşi, tratamentul chirurgical rămâne rezervat complicaţiilor acestei patologii benigne a prostatei. Perspectivele de recuperare sunt excelente, pacienţii având o evoluţie favorabilă după intervenţiile chirurgicale.

Cea mai gravă patologie în cazul prostatei

Cea de-a treia situaţie, dar cea mai gravă, este patologia neoplazică, adică canceroasă a prostatei. OCH este singurul spital din Dobrogea care, din fază incipientă, diagnostichează cu puncție biopsie prostatică transrectală echoghidată această boală. Iar în cazul în care se evidenţiază în fazele incipiente, la OCH se poate efectua prostatectomia radicală (care presupune extirparea prostatei cu grăsimea din jurul ei, cu veziculele seminale, colul vezicii și ganglionii limfatici ce deservesc prostata). Dar, deși pare complicat, putem să spunem că acest tip de intervenție devine o rutină la noi în spital pentru că avem deja câţiva pacienţi diagnosticaţi și operaţi la OCH, cu o evoluţie favorabilă.

Cum se previne prostata

Hiperplazia benignă de prostată se previne prin evaluarea periodică la medicul specialist şi, aşa cum am spus, tratament încă din fazele incipiente și intervenţii chirurgicale în fazele complicate. Nu există vreo formă de prevenţie absolută care se ne ferească de această boală pentru că evoluţia este de obicei implacabilă pentru intervenţia chirurgicală, în funcţie de avansarea în vârstă.

Cea de-a treia patologie de care vorbeam o prevenim la fel, prin evaluarea precoce. Asociaţia Europeană recomandă pentru bărbații care au trecut de 50 de ani un consult urologic, o ecografie și un PSA (marker tumoral prostatic) anual. Acestea sunt foarte importante de făcut cât mai din vreme.

Și trebuie să insist cu aceste sfaturi pentru că, din păcate, afecţiunile de prostată neoplazice sunt a doua- a treia cea mai frecventă cauza de deces la bărbați. Cam toţi bărbaţii suferă de această hiperplazie a prostatei, însă la unii se manifestă mai mult, la alţii mai puţin.

Simptomele prostatei

Urinatul des, iniţial pe timpul zilei şi, mai apoi, şi ziua şi noaptea, este primul semn că este ceva în neregulă. Apoi apare diminuarea calibrulului jetului micțional. Durerea reprezintă un alt simptom atunci când apar complicaţii și litiazele, în fazele avansate.

Sursa: ovidius-ch.ro

starshiners.ro%20

Alte articole interesante

Inline
Inline