outmag.ro
Health

Ce să nu faci într-o relație? 4 greșeli care duc la distrucerea armoniei în cuplu

martie 28, 2016
cel.ro

Cu toții facem greșeli, dar când vine vorba despre greșelile într-o relație, se impune o atenție sporită, și asta pentru că orice pas greșit poate duce la o despărțire. Așa că, atunci când vine vorba despre ceea ce ziceți și ceea ce faceți într-o relație, gândiți-vă de două ori înainte de a acționa.

Există o serie de greșeli pe care femeile, indiferent de vârstă și experiență, le pun în practică într-o relație. Involuntar sau nu, greșelile lovesc fix în punctele sensibile ale relației, iar asta nu poate decât să aibă efecte din cele mai nocive vieții de cuplu. Iată care sunt greșelile pe care femeile le fac într-o relație.

Fostul nu era așa, era altfel

Orice referire la fostul tău este periculoasă pentru actuala relația. Și asta pentru că făcând această comparație, nu faci decât să îi arăți actualului că nu se ridică la nivelul fostului. Sau arată că încă mai ții la fostul, altfel de ce ai face aceste comparații? Evită genul acesta de discuții și de replici, dacă vrei să păstrezi pacea în relație. Nici ție nu ți-ar pica bine dacă ai fi asemănată cu fosta, așa că încearcă să te pui puțin în pielea lui.

Creezi scenarii

Scenariile nu aduc niciodată nimic bun. Nici iluziile sau așteptările pe care le ai de la o relație nouă. Încearcă să trăiești la timpul prezent, fără a manifesta viitorul, încă plin de necunoscute. Nu mai face scenarii, nu mai întoarce situația pe toate părțile, nu te mai gândi cum ar fi fost dacă… Prezentul este prezent și trebuie trăit. Orice așteptări ai avea, taie-le din rădăcină, pentru că nu îți vor face decât rău. Și ție, și lui, și relației.

Tu ești puternică, nu ai nevoie de el

Există tentația într-o relație ca femeia să nu îi arate bărbatului că e sensibilă și neputincioasă, doar dintr-un orgoliu stupid. Pentru că trebuie să fii puternică în fața lui și să îi arăți cine este șeful. Nu ai nevoie niciodată de ajutor, toate lucrurile poți să le faci singură, chiar și pe cele pe care ar trebui să le facă un bărbat. Păi și atunci, rostul lui care mai e? Gândește-te că nu este nimic rău în a-i arăta că ești sensibilă și că ai nevoie de ajutor. Asta nu îl face să te iubească mai puțin, ci din contră, mai mult, pentru că îți accepți slăbiciunile.

Îl presezi să îți spună ”Te iubesc”

Nu este cea mai bună strategie să presezi un om să îți recunoască niște sentimente. Dacă tu simți asta, nu înseamnă că și el o simte. Sau poate nu vrea să o recunoască, momentan. Dar o arată prin tot felul de gesturi pe care tu nu le vezi. Bărbaților nu le place să facă declarații în dreapta și în stânga, așa că nu încerca să smulgi cu forța de la el aceste replici. Există un moment potrivit pentru orice.

 

evomag.ro

Alte articole interesante

Inline
Inline