orange.ro
Lifestyle

Apa de la robinet, contaminată! Oamenii de știință au descoperit o substanță periculoasă pentru sănătate

septembrie 7, 2017
zenda.ro

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Minnesota și Universitatea de Stat din New York au realizat un studiu din care a reieșit că apa de la robinet conține substanțe care n-ar trebui să ajungă în organism. Aceste substanțe sunt periculoase pentru sănătate. 

Probe de apă potabilă prelevate de la robinete din 14 țări au revelat prezența aproape sistematică a microparticulelor din plastic, ale căror efecte asupra sănătății sunt încă puțin cunoscute.  Cercetătorii au colectat, la începutul anului 2017, 159 mostre de apă potabilă din diferite țări (Uganda, India, Indonezia, Beirut, Ecuador, Statele Unite și altele), dar și din Europa.

Analiza efectuată de un laborator de la Universitatea din Minnesota a demonstrat că ”83% dintre probe conțin particule de plastic”, au afirmat cercetătorii într-un raport intitulat „Invizibil: plasticul din interiorul nostru”. Numărul de microplastice identificate într-un litru de apă a variat de la 0 la 57, cu o medie de peste 4 pe litru, iar mărimea lor a fost între 0,1 și 5 milimetri.

Ținând cont că o persoană bea, în general, între 2 și 3 litri de apă pe zi, acesta ar putea ingera între 3 și 4.000 de microparticule în fiecare an, au estimat cercetătorii.

„Densitatea cea mai mare a plasticului a fost identificată în America de Nord, iar cea mai scăzută în țările europene”, au notat oamenii de știință.

Efectele asupra sănătății a prezenței microparticulelor de plastic sunt în curs de determinare, însă autorii studiului notează că lucrările anterioare au arătat că acestea pot contribui la răspândirea substanțelor chimice și a bacteriilor.

„Aceste particule de plastic (prezente în apa de băut) se adaugă materialelor plastice potențial consumate din alte produse precum sarea de mare, berea sau fructele de mare”, au subliniat autorii care au făcut apel la aprofundarea cercetării asupra efectelor ingerării acestora asupra sănătății umane.

starshiners.ro%20

Alte articole interesante

Inline
Inline