vola.ro
Fashion

5 tipuri de ținute care se potrivesc oricui! Trebuie să le încerci vara asta!

iunie 17, 2016
tinute care se potrivesc oricui
Divisima

Atunci când ești pe fugă și nu prea știi ce să alegi din propria garderobă, pentru că nu știi ce ți s-ar potrivi mai bine și ce te-ar face să arăți impecabil, alege din ideile de ținute de mai jos, care sunt croite pentru orice conformație a corpului și îți vin ca turnate! Ținutele acestea te fac să arăți impecabil și să îi faci pe ceilalți să te privească cu admirație!

Citește și: 6 reguli ca să fii o domnișoară de onoare ca la carte

Trendurile sunt făcute să vină și să plece. Adevărata modă este cea pe care o personalizezi tu, combinând piese vestimentare clasice, care te pun în evidență. Aceste idei de ținute te vor face să câștigi timp și ceea ce trebuie să ții minte este că se potrivesc oricui, indiferent de cât de lungi are picioarele sau cât de tonifiat îi este abdomenul. Ele pun în valoare formele corpului și vin ca turnate pe oricine!

Vestă lungă + fustă pliseuri + bluză

Este un outfit clasic, dar care face capetele să se întoarcă. Ținuta pune în valoare corpul și ascunde ceea ce este de ascuns, creând efectul de clepsidră în ceea ce privește talia, prin faptul că fusta are talia înaltă, iar vesta lungă ascunde șoldurile. Pliseurile din fustă dau senzația de vaporos și fluid, punând în evidență și picioarele. Este un outfit feminin și asumat, care nu se demodează niciodată. Mare grijă, lungimea fustei trebuie să fie aceeași cu lungimea vestei sau măcar apropiate, pentru a nu crea prea multe tăieturi pe ținută, care pot lua din lungime.

Jeanși evazați + saboți+ cămasă lejeră

Este un outfit clasic, care nu se demodează nici el, asta dacă îți plac ținutele care au ca punct central blugii. Faptul că blugii sunt evazați de la genunchi în jos alungește picioarele vizual, iar saboții sau încălțările cu toc pe care le porți accentuează acest lucru. Plus, acest tip de blugi pun în evidență și soldurile, precum și talia. Este o ținută comodă, pe care o poți încerca atunci când ai mult de mers sau de stat prin oraș.

Rochie vaporoasă + curea în talie

Chiar dacă ai pieptul sau șoldurile mai generoase, acest tip de ținută te scoate mereu din încurcătură, accentuând feminitatea și punând în evidență doar ce trebuie. Rochia trebuie să fie delicată, vaporoasă și să respecte forma de A, adică să fie mai largă în partea de jos. Cureaua din talie nu face decât să accentueze această zonă și să distraga atenția de la ceea ce vrei să ascunzi, de fapt.

Rochie lungă + jachetă

Este tot o combinație clasică, pe care o poți purta ori de câte ori vrei să te simți comod. Mare atenție, rochia trebuie să fie cât se poate de vaporoasă, iar materialul din care este confecționată jacheta să fie cât de cât apropiat de aceasta. Ambele piese vestimentare trebuie să fie ceva mai lărguțe, nu mulate pe corp.

Pantaloni skinny + blazer

Acest tip de ținută îți va da un aspect ușor french, datorită blazerului prevăzut cu un cordon sau o curea, care să marcheze talia. Este o ținută comodă, pe care o poți transforma într-o ținută spectaculoasă alegând să porți o pereche de pantofi cu toc cu adevărat spectaculoși. Outfit-ul te scoate din anonimat aproape instantaneu. Pantalonii trebuie să fie până la glezne, nu mai lungi!

Alte articole interesante