vola.ro
Lifestyle

5 sfaturi pentru a-ți dezvolta instinctul. Învață de la Oprah Winfrey cum să faci asta!

aprilie 21, 2016
Oprah Winfrey
Divisima

Oprah Winfrey este unul dintre cei mai mari susținători ai dezvoltării intuiției și al aplicării acesteia în viața de zi cu zi. Ea spune că datorită intuiției a reușit să construiască întreaga ei carieră de succes și viața personală, iar asta nu i-a adus decât fericire. Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a- ți putea dezvolta intuiția și a avea același succes ca al lui Oprah? Îi poți găsi în acest material. 

Instinctul sau intuiția sunt unul și același lucru, sunt un fenomen cât se poate de real, fiind  un proces subconștient care apare la suprafață sunt forma unui sentiment, spun psihologii. El este cel care îți indică dacă o persoană este de încredere sau nu sau dacă decizia pe care urmează să o iei este una bună sau nu. Deseori, intuiția este legată de experiențele anterioare, ale căror informații le procesează și scoate la iveală decizii sau acțiuni pe baza lor, manifestate sub formă de sentimente.

Plus că este unul dintre puținele lucruri pe care le au în comun toți oamenii de succes sau toți cei care se îndreaptă către direcția cea bună. Oprah Winfrey este unul din acești oameni, declarând recent că ”Am avut încrere toată viața mea în abilitatea mea, în acea voce mică interioară care mi-a spus ce să fac în situații limită. Acesta este responsabilă în mare măsură de succesul meu”.

A asculta vocea interioară nu este întotdeauna un proces simplu, iar cei mai mulți dintre noi îl ignoră, din nefericire. Pentru aceștia, există însă 5 sfaturi care pot duce la dezvoltarea intuiției în timp record. Aceste sfaturi le-a aplicat și Oprah Winfrey în viața ei.

Întreabă-te des: Ce îmi spune intuiția despre asta?

Este o discuție conștientă pe care o ai cu tine despre propriul tău subconștient. În felul acesta, încurajezi intuiția să se manifeste și o conștientizezi, ca apariție și ca importanță. Psihologii spune că nu întotdeauna vei fi fericit atunci când auzi ce spune vocea ta interioară și că trebuie să te pregătești pentru asta. Dacă vrei să faci un lucru, întreabă-te cum te simți legat de lucrul respectiv și de acțiunea pe care vrei să o inițiezi. Mai mult, consideră asta o informație cât se poate de validă.

dezvoltarea instinctului

Instinctul este salvator în unele situații

Studiile au arătat că oamenii răspund intuiției atunci când cumpără obiecte sau bunuri, cum ar fi o casă sau o mașină și că sunt mult mai fericiți cu achizițiile făcute pe termen lung. Intuiția poate fi utilă și atunci când vine vorba despre decizii emoționale pe care trebuie să le iei, cum ar fi o căsătorie. Dacă simți că partenerul este pentru tine, atunci asta merită cu siguranță toată atenția ta. Intuiția joacă un rol important și în primele impresii, în mod special dacă cel din fața ta este puțin mai ciudat sau poate reprezenta o amenințare. Și nu uitați, intuiția are mereu dreptate.

Ține un jurnal

Este o alegere bună, dacă vrei să îți dezvolți intuiția. Scrie toate emoțiile și sentimentele pe care le ai în el, chiar dacă tu crezi că nu e mare lucru sau că ai foarte puține lucruri de spus. Asta ajută subconștientul tău să se deschidă și să iasă la suprafață.

Pune un căluș criticului tău intern

Psihologii recomandă să accepți această voce interioară, fără a începe să judeci. Permite dialogului tău nterior să se manifeste, fără a te simți ridicol sau plin de frici. Este cel mai bun sfat pe care îl poți pune în practică dacă vrei să îți dezvolți intuiția.

Acceptă și că instinctul se poate înșela

În general, instinctul te ajută să iei decizii bune. Dar nu întotdeauna. Se mai întâmplă să dea și erori, mai ales atunci când iei decizii în pripă sau lași orgoliul să intervină în ascultarea vocii interioare. Te poate păcăli puțin asta, dar nu este un capăt de țară.

 

Alte articole interesante