vola.ro
Beautiful Places

3 plaje din Europa perfecte pentru vacanțele petrecute în familie

martie 16, 2016
Divisima

Dacă visezi la o vacanță în Europa alături de întreaga familie și încă nu te-ai hotărât ce destinație să alegi, iată un top al celor mai minunate plaje pe care le vor adora și cei mici.

Plaja Saint George din Naxos, Grecia

Grecia are o mulțime de plaje spectaculoase, însă dacă iei în calcul și siguranța copiilor, Insula Naxos este perfectă. Malurile lungi și apa cristalină sunt perfecte pentru snorkelling, iar plajele largi și curate, cu nisip fîn, sunt grozave pentru volei și alte activități în aer liber. În plus, ai la îndemână o mulțime de taverne și puburi în apropierea plajei.

Plaja Cala Gonone din Sardinia

Sardinia este, în mare parte, o destinație destul de costisitoare. Cala Gonone face însă excepție de la această regulă și îți pune la dispoziție peisaje superbe, apă turcoaz perfectă pentru înot și scufundări și o faleză spectaculoasă. În plus, poți oricând să faci o călătorie cu barca până în insulele Bue Marino sau să vizitezi cele două plaje vecine, Cala Luna și Cala Fuili.

Plaja Sunj din Lopun, Croația

Deși în Croația sunt mai multe plaje cu pietrici decât cu nisip, Insula Lopud este integral acoperită cu nisip fin și se află la o distanță pe care o parcurgi în doar 40 de minute cu un feribot de la Dubrovnik. Plaja Sunj se află în partea de sud a insulei, este micuță și pune la dispoziție, pe lângă apele cristaline și plaja perfectă, restaurante și o mulțime de variante pentru a-ți petrece timpul, de la volei de plajă la tenis.

Alte articole interesante